The King. Stephen.
Cunoscut publicului roman prin intermediul romanului “Carrie” si mai ales prin intermediul ecranizarii cu acelasi titlu, parerea mea de cititor este ca lui Stephen King nu i s-a acordat creditul pe care il merita, cel putin nu in partea aceasta a Europei.
Da, sigur, gasim romane ale lui King in librarii, si cativa dintre noi poate chiar cumpara cateva, inspirati probabil de filmele realizate pe baza literaturii. In ultimii ani am auzit mai mult de “The Cell”, desi filmul nu este o capodopera. Parerea mea. Sa ii zicem un fel de “Panic Room” ceva mai tehnologizat. Dar daca spui Stephen King spui “Carrie” si deja eticheta de autor de romane horror, sangeroase si destul de gore este bine lipita acolo si greu o mai poate cineva da jos.
De ce am ales eu sa va povestesc despre King ? Pentru ca, asa cum probabil v-ati dat seama deja, sunt fan. Si din calitate de fan, va pot spune asa : King a scris foarte mult, extraordinar de mult, si nu, nu s-a limitat la poltergeist-i si adolescente neintelese si cu probleme de management al furiei. Daca ar fi sa compar literatura lui King cu ceva, as compara-o cu cinematografia lui Lyinch. Totul este despre atmosfera. Inchisa. Tenebroasa. Adanca. Neinteligibila uneori, dar fascinanata de cele mai multe.
Va recomand sa cititi “Dolores Claiborne”. Nici un strop de sange acolo. Nimic horror. O drama umana descrisa intr-o atmosfera de thriller psihologic. O carte in care un personaj pozitiv devine, fortat de imprejurari, un personaj negativ. In fata legii si a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai mare pacat. Crima. Si cu toate acestea, un personaj pozitiv in toata umanitatea sa, pana la ultimul rand al cartii. Un roman care te face sa te gandesti la dreptate si nedreptate, la justitia divina, la dreptul omului de a interveni atunci cand legea e incapabila de actiune. Poate ati vazut filmul ? Cam lent, nu ? Plictisitor, mai degraba. Cartea in schimb, alerta si in acelasi timp cu un tempo cadentat care urca progresiv, agonizant de calculat, ca te indeamna sa citesti ultima pagina numai ca sa vezi ce se intampla. Scapa ?
Mai putem face inca un pas inainte, prudenti, si sa incepem sa patinam pe taramul psihopatiei. “Misery“. Ati vazut probabil filmul ? Slab zic eu, in comparatie cu cartea. Romanul “Misery“ este iarasi un thriller psihologic si iarasi ne zguduie prin atmosfera in care ne introduce. Eu personal sunt fascinata de acest roman pentru ca este ca un roller-coaster. Cand rasufli usurat, hop te trezesti intr-ul loop periculos, cu capul in jos si cu adrenalina pocnindu-ti in urechi. Doua personaje si un ritm al povestirii innebunitor. La sfarsit nici macar nu mai poti respira usurat, ca nu mai ai aer in plamani de mult. Te face sa te intrebi daca chiar exista oameni atat de monstruosi in sinea lor. Te face sa te intrebi ce e gresit, ce s-a gresit in constructia unei fiinte umane, ce declic e acela care poate transforma o casnica de varsta mijlocie intr-un tortionar fara limite. Partea faina e ca nici macar autorul nu iti raspunde la asta. Te lasa pe tine sa iti bati capul.
Sa va mai spun ? “The Long Walk”. Horror prin insusi mesajul transmis: totul este in zadar si menirea fiintei umane este sa piarda, indiferent cat de mult se straduie sa castige. Da, e o carte de fictiune, si din nou maiestria lui King de a crea atmosfera iti da fiori pe spate din doua in doua paragrafe. Ai impresia ca toata actiunea cartii se desfasoara noaptea. Si ramai cu impresia ca noaptea este si va fi infinita, dincolo de ratiune, dincolo de vointa sau putinta noastra. Nu va intristati desi finalul este trist, King oricum nu este foarte incantat de happy-end-uri, pentru ca si cand acestea totusi se mai produc, tu ca cititor, tot cu un gust amarui si trist ramai pe varful limbii. Exact cum ziceam de Lyinch : nimic nu e ceea ce pare, si un final fericit poate sa fie de o tristete incomensurabila. Vezi “The Dreamcatcher“.
Asadar, recomandarea mea e sa nu va limitati la “Carrie”, la “The Cell” si la cateva filme pe care intamplator le-ati vazut si care purtau pecetea “dupa un roman de Stephen King”. Romanele lui va pot oferi fie o cursa cognitiva nebuneasca printre meandrele intunecate ale mintii omenesti, fie o aventura in lumi fantastice, nici cu visul nevisate de cei mai multi dintre noi (cum e seria “The Dark Tower“ ), dar in orice caz, nu va pot lasa indiferenti. Incercati !
Cunoscut publicului roman prin intermediul romanului “Carrie” si mai ales prin intermediul ecranizarii cu acelasi titlu, parerea mea de cititor este ca lui Stephen King nu i s-a acordat creditul pe care il merita, cel putin nu in partea aceasta a Europei.
Da, sigur, gasim romane ale lui King in librarii, si cativa dintre noi poate chiar cumpara cateva, inspirati probabil de filmele realizate pe baza literaturii. In ultimii ani am auzit mai mult de “The Cell”, desi filmul nu este o capodopera. Parerea mea. Sa ii zicem un fel de “Panic Room” ceva mai tehnologizat. Dar daca spui Stephen King spui “Carrie” si deja eticheta de autor de romane horror, sangeroase si destul de gore este bine lipita acolo si greu o mai poate cineva da jos.
De ce am ales eu sa va povestesc despre King ? Pentru ca, asa cum probabil v-ati dat seama deja, sunt fan. Si din calitate de fan, va pot spune asa : King a scris foarte mult, extraordinar de mult, si nu, nu s-a limitat la poltergeist-i si adolescente neintelese si cu probleme de management al furiei. Daca ar fi sa compar literatura lui King cu ceva, as compara-o cu cinematografia lui Lyinch. Totul este despre atmosfera. Inchisa. Tenebroasa. Adanca. Neinteligibila uneori, dar fascinanata de cele mai multe.
Va recomand sa cititi “Dolores Claiborne”. Nici un strop de sange acolo. Nimic horror. O drama umana descrisa intr-o atmosfera de thriller psihologic. O carte in care un personaj pozitiv devine, fortat de imprejurari, un personaj negativ. In fata legii si a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai mare pacat. Crima. Si cu toate acestea, un personaj pozitiv in toata umanitatea sa, pana la ultimul rand al cartii. Un roman care te face sa te gandesti la dreptate si nedreptate, la justitia divina, la dreptul omului de a interveni atunci cand legea e incapabila de actiune. Poate ati vazut filmul ? Cam lent, nu ? Plictisitor, mai degraba. Cartea in schimb, alerta si in acelasi timp cu un tempo cadentat care urca progresiv, agonizant de calculat, ca te indeamna sa citesti ultima pagina numai ca sa vezi ce se intampla. Scapa ?
Mai putem face inca un pas inainte, prudenti, si sa incepem sa patinam pe taramul psihopatiei. “Misery“. Ati vazut probabil filmul ? Slab zic eu, in comparatie cu cartea. Romanul “Misery“ este iarasi un thriller psihologic si iarasi ne zguduie prin atmosfera in care ne introduce. Eu personal sunt fascinata de acest roman pentru ca este ca un roller-coaster. Cand rasufli usurat, hop te trezesti intr-ul loop periculos, cu capul in jos si cu adrenalina pocnindu-ti in urechi. Doua personaje si un ritm al povestirii innebunitor. La sfarsit nici macar nu mai poti respira usurat, ca nu mai ai aer in plamani de mult. Te face sa te intrebi daca chiar exista oameni atat de monstruosi in sinea lor. Te face sa te intrebi ce e gresit, ce s-a gresit in constructia unei fiinte umane, ce declic e acela care poate transforma o casnica de varsta mijlocie intr-un tortionar fara limite. Partea faina e ca nici macar autorul nu iti raspunde la asta. Te lasa pe tine sa iti bati capul.
Sa va mai spun ? “The Long Walk”. Horror prin insusi mesajul transmis: totul este in zadar si menirea fiintei umane este sa piarda, indiferent cat de mult se straduie sa castige. Da, e o carte de fictiune, si din nou maiestria lui King de a crea atmosfera iti da fiori pe spate din doua in doua paragrafe. Ai impresia ca toata actiunea cartii se desfasoara noaptea. Si ramai cu impresia ca noaptea este si va fi infinita, dincolo de ratiune, dincolo de vointa sau putinta noastra. Nu va intristati desi finalul este trist, King oricum nu este foarte incantat de happy-end-uri, pentru ca si cand acestea totusi se mai produc, tu ca cititor, tot cu un gust amarui si trist ramai pe varful limbii. Exact cum ziceam de Lyinch : nimic nu e ceea ce pare, si un final fericit poate sa fie de o tristete incomensurabila. Vezi “The Dreamcatcher“.
Asadar, recomandarea mea e sa nu va limitati la “Carrie”, la “The Cell” si la cateva filme pe care intamplator le-ati vazut si care purtau pecetea “dupa un roman de Stephen King”. Romanele lui va pot oferi fie o cursa cognitiva nebuneasca printre meandrele intunecate ale mintii omenesti, fie o aventura in lumi fantastice, nici cu visul nevisate de cei mai multi dintre noi (cum e seria “The Dark Tower“ ), dar in orice caz, nu va pot lasa indiferenti. Incercati !
