Welcome to the dark side, we have cookies

Scott Heim este ceea ce am putea numi un autor tanar. Primul roman i-a fost publicat in 1995, al doilea in 1997, iar al treilea, abia in 2008. Heim, as indrazni sa spun, ii este total necunoscut publicului roman. La fel cum necunoscut publicului roman ii este regizorul Gregg Araki. La fel cum (sper totusi sa ma insel), necunoscut publicului roman ii este si filmul Mysterious Skin, dupa un roman de Heim si o ecranizare de Araki. Mi-as dori mai mult ca orice sa citesc cartea. Probabil va mai trece un timp pana sa o gasesc in rafturi la noi. Dar am vazut filmul… Tradus la noi “Misterele tineretii” (bleax !), are cateva comentarii pe http://www.cinemarx.ro. Dar in acest spatiu, o sa prefer sa il descriu eu…

Tenebros ar fi un cuvant bun ca sa il descriu. Violent psihologic ar fi si mai coerent. Subiectul chiar te violenteaza. Te dezintegreaza. Iti face rau. A fost interzis in cateva tari. Total nerecomandat minorilor si foarte greu de recomandat si adultilor. Pe scurt ? Tratam abuzul sexual asupra minorilor, tratam pedofilia, trauma psihica, zguduirea morala, cautarea caii drepte si a luminii si, de ce nu, poate si a rezurectiei. Trebuie sa ai stomacul tare ca sa il poti vedea pana la capat si din cand in cand sa iti repeti „e doar un film, e doar un film”. Arta suprema consta in faptul ca sentimentul de declasare umana, de violenta psihica, de tortura si dezgust ne sunt induse in absenta unor imagini explicite. Totul e in atmosfera.

Joseph Gordon-Levitt joaca atat de bine si cu un realism dezabuzat atat de infiorator ca ni se face pielea de gaina, mai ales celor care am studiat la scoala profilul psihologic al victimelor abuzului sexual. Brady Corbet, alt ilustru necunoscut, impresioneaza prin aerul perfect natural al adolescentului confuz care vrea sa faca lumina in trecutul sau. Mana lui Araki este impresionanta in crearea atmosferei si a cadrelor, si se spune ca a reusit sa redea vizual paragrafe intregi din roman care la prima vedere ar fi imposibil de transpus pe ecran.

Intorcandu-ma la Heim, ii citesc blogul si tare as vrea sa pun mana pe romanele lui, pentru ca mie mi se pare ca omul exploreaza demoni si gauri negre umane cu obstinenta unui cautator de diamante. Departe de a scrie comercial si pe gustul marelui public (3 carti in 14 ani e si asta o chestie), mie domnul Heim mi s-a auto-recomandat cu cartea de vizita Mysterious Skin si vreau sa il urmez in iadul personajelor sale pentru a il / le aprofunda. Daca filmul te poate intrista si zgudui asa cum o face, pot presupune ca si cartea te pasaporteaza in iadul altora inainte de a apuca sa te rogi…

In asteptare

Mos Nicolae este cunoscut in Transilvania si sub numele de San’ Nicoara. Distanta de numai sase zile care separa Sant Andreiul de San’ Nicoara a favorizat o vie circulatie a motivelor si practicilor rituale. Sant Andreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de San’ Nicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre Apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miaza-noapte.

Mos Nicolae este o personificare, la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sfantului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti, Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miaza-noapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Necuratul, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu.

Mos Nicolae imparte astazi, asemenea lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5-6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Cadourile din ghetuteDecembrie vine apoi cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosul a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a stabilit mai mult la oras. Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghetutele sau ciorapii anume pregatiti.

Mos Craciun, asa cum este el cunoscut azi, cu renii si vesmantul rosu si barba alba, a fost inventat la inceputul secolului al XX-lea de o companie de publicitate americana care facea reclama pentru celebra Coca Cola. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii este insa Sfantul Nicolae. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei, cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae, ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor.

Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 i.Hr. si a fost ingropat in Myra. Tarziu, in secolul al XI-lea, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in Ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au preluat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Traditii diferite in fiecare taraLegenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari.

In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o sarbatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor si ajuta fetele sarace sa se marite oferindu-le o zestre. Cand colonistele olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat pana la cea a unui batran spiridus vesel. A fost descris ca un batran olandez vesel si bucalat din comedia "Istoria New York-ului", a lui Washington Irving. Anul 1823 a continuat povestile cu Mos Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Mos Nicolae" al lui Clement Moore.

Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae. In unele culturi, Sfantul Nicolae calatoreste impreuna cu un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul navigheza pe un vapor sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare care ii spune cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter. In Germania, Sfantul Nicolae calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu cateva lovituri de nuia. In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun.

The King. Stephen

The King. Stephen.

Cunoscut publicului roman prin intermediul romanului “Carrie” si mai ales prin intermediul ecranizarii cu acelasi titlu, parerea mea de cititor este ca lui Stephen King nu i s-a acordat creditul pe care il merita, cel putin nu in partea aceasta a Europei.

Da, sigur, gasim romane ale lui King in librarii, si cativa dintre noi poate chiar cumpara cateva, inspirati probabil de filmele realizate pe baza literaturii. In ultimii ani am auzit mai mult de “The Cell”, desi filmul nu este o capodopera. Parerea mea. Sa ii zicem un fel de “Panic Room” ceva mai tehnologizat. Dar daca spui Stephen King spui “Carrie” si deja eticheta de autor de romane horror, sangeroase si destul de gore este bine lipita acolo si greu o mai poate cineva da jos.

De ce am ales eu sa va povestesc despre King ? Pentru ca, asa cum probabil v-ati dat seama deja, sunt fan. Si din calitate de fan, va pot spune asa : King a scris foarte mult, extraordinar de mult, si nu, nu s-a limitat la poltergeist-i si adolescente neintelese si cu probleme de management al furiei. Daca ar fi sa compar literatura lui King cu ceva, as compara-o cu cinematografia lui Lyinch. Totul este despre atmosfera. Inchisa. Tenebroasa. Adanca. Neinteligibila uneori, dar fascinanata de cele mai multe.

Va recomand sa cititi “Dolores Claiborne”. Nici un strop de sange acolo. Nimic horror. O drama umana descrisa intr-o atmosfera de thriller psihologic. O carte in care un personaj pozitiv devine, fortat de imprejurari, un personaj negativ. In fata legii si a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai mare pacat. Crima. Si cu toate acestea, un personaj pozitiv in toata umanitatea sa, pana la ultimul rand al cartii. Un roman care te face sa te gandesti la dreptate si nedreptate, la justitia divina, la dreptul omului de a interveni atunci cand legea e incapabila de actiune. Poate ati vazut filmul ? Cam lent, nu ? Plictisitor, mai degraba. Cartea in schimb, alerta si in acelasi timp cu un tempo cadentat care urca progresiv, agonizant de calculat, ca te indeamna sa citesti ultima pagina numai ca sa vezi ce se intampla. Scapa ?

Mai putem face inca un pas inainte, prudenti, si sa incepem sa patinam pe taramul psihopatiei. “Misery“. Ati vazut probabil filmul ? Slab zic eu, in comparatie cu cartea. Romanul “Misery“ este iarasi un thriller psihologic si iarasi ne zguduie prin atmosfera in care ne introduce. Eu personal sunt fascinata de acest roman pentru ca este ca un roller-coaster. Cand rasufli usurat, hop te trezesti intr-ul loop periculos, cu capul in jos si cu adrenalina pocnindu-ti in urechi. Doua personaje si un ritm al povestirii innebunitor. La sfarsit nici macar nu mai poti respira usurat, ca nu mai ai aer in plamani de mult. Te face sa te intrebi daca chiar exista oameni atat de monstruosi in sinea lor. Te face sa te intrebi ce e gresit, ce s-a gresit in constructia unei fiinte umane, ce declic e acela care poate transforma o casnica de varsta mijlocie intr-un tortionar fara limite. Partea faina e ca nici macar autorul nu iti raspunde la asta. Te lasa pe tine sa iti bati capul.

Sa va mai spun ? “The Long Walk”. Horror prin insusi mesajul transmis: totul este in zadar si menirea fiintei umane este sa piarda, indiferent cat de mult se straduie sa castige. Da, e o carte de fictiune, si din nou maiestria lui King de a crea atmosfera iti da fiori pe spate din doua in doua paragrafe. Ai impresia ca toata actiunea cartii se desfasoara noaptea. Si ramai cu impresia ca noaptea este si va fi infinita, dincolo de ratiune, dincolo de vointa sau putinta noastra. Nu va intristati desi finalul este trist, King oricum nu este foarte incantat de happy-end-uri, pentru ca si cand acestea totusi se mai produc, tu ca cititor, tot cu un gust amarui si trist ramai pe varful limbii. Exact cum ziceam de Lyinch : nimic nu e ceea ce pare, si un final fericit poate sa fie de o tristete incomensurabila. Vezi “The Dreamcatcher“.

Asadar, recomandarea mea e sa nu va limitati la “Carrie”, la “The Cell” si la cateva filme pe care intamplator le-ati vazut si care purtau pecetea “dupa un roman de Stephen King”. Romanele lui va pot oferi fie o cursa cognitiva nebuneasca printre meandrele intunecate ale mintii omenesti, fie o aventura in lumi fantastice, nici cu visul nevisate de cei mai multi dintre noi (cum e seria “The Dark Tower“ ), dar in orice caz, nu va pot lasa indiferenti. Incercati !