The King. Stephen.
Cunoscut publicului roman prin intermediul romanului “Carrie” si mai ales prin intermediul ecranizarii cu acelasi titlu, parerea mea de cititor este ca lui Stephen King nu i s-a acordat creditul pe care il merita, cel putin nu in partea aceasta a Europei.
Da, sigur, gasim romane ale lui King in librarii, si cativa dintre noi poate chiar cumpara cateva, inspirati probabil de filmele realizate pe baza literaturii. In ultimii ani am auzit mai mult de “The Cell”, desi filmul nu este o capodopera. Parerea mea. Sa ii zicem un fel de “Panic Room” ceva mai tehnologizat. Dar daca spui Stephen King spui “Carrie” si deja eticheta de autor de romane horror, sangeroase si destul de gore este bine lipita acolo si greu o mai poate cineva da jos.
De ce am ales eu sa va povestesc despre King ? Pentru ca, asa cum probabil v-ati dat seama deja, sunt fan. Si din calitate de fan, va pot spune asa : King a scris foarte mult, extraordinar de mult, si nu, nu s-a limitat la poltergeist-i si adolescente neintelese si cu probleme de management al furiei. Daca ar fi sa compar literatura lui King cu ceva, as compara-o cu cinematografia lui Lyinch. Totul este despre atmosfera. Inchisa. Tenebroasa. Adanca. Neinteligibila uneori, dar fascinanata de cele mai multe.
Va recomand sa cititi “Dolores Claiborne”. Nici un strop de sange acolo. Nimic horror. O drama umana descrisa intr-o atmosfera de thriller psihologic. O carte in care un personaj pozitiv devine, fortat de imprejurari, un personaj negativ. In fata legii si a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai mare pacat. Crima. Si cu toate acestea, un personaj pozitiv in toata umanitatea sa, pana la ultimul rand al cartii. Un roman care te face sa te gandesti la dreptate si nedreptate, la justitia divina, la dreptul omului de a interveni atunci cand legea e incapabila de actiune. Poate ati vazut filmul ? Cam lent, nu ? Plictisitor, mai degraba. Cartea in schimb, alerta si in acelasi timp cu un tempo cadentat care urca progresiv, agonizant de calculat, ca te indeamna sa citesti ultima pagina numai ca sa vezi ce se intampla. Scapa ?
Mai putem face inca un pas inainte, prudenti, si sa incepem sa patinam pe taramul psihopatiei. “Misery“. Ati vazut probabil filmul ? Slab zic eu, in comparatie cu cartea. Romanul “Misery“ este iarasi un thriller psihologic si iarasi ne zguduie prin atmosfera in care ne introduce. Eu personal sunt fascinata de acest roman pentru ca este ca un roller-coaster. Cand rasufli usurat, hop te trezesti intr-ul loop periculos, cu capul in jos si cu adrenalina pocnindu-ti in urechi. Doua personaje si un ritm al povestirii innebunitor. La sfarsit nici macar nu mai poti respira usurat, ca nu mai ai aer in plamani de mult. Te face sa te intrebi daca chiar exista oameni atat de monstruosi in sinea lor. Te face sa te intrebi ce e gresit, ce s-a gresit in constructia unei fiinte umane, ce declic e acela care poate transforma o casnica de varsta mijlocie intr-un tortionar fara limite. Partea faina e ca nici macar autorul nu iti raspunde la asta. Te lasa pe tine sa iti bati capul.
Sa va mai spun ? “The Long Walk”. Horror prin insusi mesajul transmis: totul este in zadar si menirea fiintei umane este sa piarda, indiferent cat de mult se straduie sa castige. Da, e o carte de fictiune, si din nou maiestria lui King de a crea atmosfera iti da fiori pe spate din doua in doua paragrafe. Ai impresia ca toata actiunea cartii se desfasoara noaptea. Si ramai cu impresia ca noaptea este si va fi infinita, dincolo de ratiune, dincolo de vointa sau putinta noastra. Nu va intristati desi finalul este trist, King oricum nu este foarte incantat de happy-end-uri, pentru ca si cand acestea totusi se mai produc, tu ca cititor, tot cu un gust amarui si trist ramai pe varful limbii. Exact cum ziceam de Lyinch : nimic nu e ceea ce pare, si un final fericit poate sa fie de o tristete incomensurabila. Vezi “The Dreamcatcher“.
Asadar, recomandarea mea e sa nu va limitati la “Carrie”, la “The Cell” si la cateva filme pe care intamplator le-ati vazut si care purtau pecetea “dupa un roman de Stephen King”. Romanele lui va pot oferi fie o cursa cognitiva nebuneasca printre meandrele intunecate ale mintii omenesti, fie o aventura in lumi fantastice, nici cu visul nevisate de cei mai multi dintre noi (cum e seria “The Dark Tower“ ), dar in orice caz, nu va pot lasa indiferenti. Incercati !
Cunoscut publicului roman prin intermediul romanului “Carrie” si mai ales prin intermediul ecranizarii cu acelasi titlu, parerea mea de cititor este ca lui Stephen King nu i s-a acordat creditul pe care il merita, cel putin nu in partea aceasta a Europei.
Da, sigur, gasim romane ale lui King in librarii, si cativa dintre noi poate chiar cumpara cateva, inspirati probabil de filmele realizate pe baza literaturii. In ultimii ani am auzit mai mult de “The Cell”, desi filmul nu este o capodopera. Parerea mea. Sa ii zicem un fel de “Panic Room” ceva mai tehnologizat. Dar daca spui Stephen King spui “Carrie” si deja eticheta de autor de romane horror, sangeroase si destul de gore este bine lipita acolo si greu o mai poate cineva da jos.
De ce am ales eu sa va povestesc despre King ? Pentru ca, asa cum probabil v-ati dat seama deja, sunt fan. Si din calitate de fan, va pot spune asa : King a scris foarte mult, extraordinar de mult, si nu, nu s-a limitat la poltergeist-i si adolescente neintelese si cu probleme de management al furiei. Daca ar fi sa compar literatura lui King cu ceva, as compara-o cu cinematografia lui Lyinch. Totul este despre atmosfera. Inchisa. Tenebroasa. Adanca. Neinteligibila uneori, dar fascinanata de cele mai multe.
Va recomand sa cititi “Dolores Claiborne”. Nici un strop de sange acolo. Nimic horror. O drama umana descrisa intr-o atmosfera de thriller psihologic. O carte in care un personaj pozitiv devine, fortat de imprejurari, un personaj negativ. In fata legii si a lui Dumnezeu, vinovat de cel mai mare pacat. Crima. Si cu toate acestea, un personaj pozitiv in toata umanitatea sa, pana la ultimul rand al cartii. Un roman care te face sa te gandesti la dreptate si nedreptate, la justitia divina, la dreptul omului de a interveni atunci cand legea e incapabila de actiune. Poate ati vazut filmul ? Cam lent, nu ? Plictisitor, mai degraba. Cartea in schimb, alerta si in acelasi timp cu un tempo cadentat care urca progresiv, agonizant de calculat, ca te indeamna sa citesti ultima pagina numai ca sa vezi ce se intampla. Scapa ?
Mai putem face inca un pas inainte, prudenti, si sa incepem sa patinam pe taramul psihopatiei. “Misery“. Ati vazut probabil filmul ? Slab zic eu, in comparatie cu cartea. Romanul “Misery“ este iarasi un thriller psihologic si iarasi ne zguduie prin atmosfera in care ne introduce. Eu personal sunt fascinata de acest roman pentru ca este ca un roller-coaster. Cand rasufli usurat, hop te trezesti intr-ul loop periculos, cu capul in jos si cu adrenalina pocnindu-ti in urechi. Doua personaje si un ritm al povestirii innebunitor. La sfarsit nici macar nu mai poti respira usurat, ca nu mai ai aer in plamani de mult. Te face sa te intrebi daca chiar exista oameni atat de monstruosi in sinea lor. Te face sa te intrebi ce e gresit, ce s-a gresit in constructia unei fiinte umane, ce declic e acela care poate transforma o casnica de varsta mijlocie intr-un tortionar fara limite. Partea faina e ca nici macar autorul nu iti raspunde la asta. Te lasa pe tine sa iti bati capul.
Sa va mai spun ? “The Long Walk”. Horror prin insusi mesajul transmis: totul este in zadar si menirea fiintei umane este sa piarda, indiferent cat de mult se straduie sa castige. Da, e o carte de fictiune, si din nou maiestria lui King de a crea atmosfera iti da fiori pe spate din doua in doua paragrafe. Ai impresia ca toata actiunea cartii se desfasoara noaptea. Si ramai cu impresia ca noaptea este si va fi infinita, dincolo de ratiune, dincolo de vointa sau putinta noastra. Nu va intristati desi finalul este trist, King oricum nu este foarte incantat de happy-end-uri, pentru ca si cand acestea totusi se mai produc, tu ca cititor, tot cu un gust amarui si trist ramai pe varful limbii. Exact cum ziceam de Lyinch : nimic nu e ceea ce pare, si un final fericit poate sa fie de o tristete incomensurabila. Vezi “The Dreamcatcher“.
Asadar, recomandarea mea e sa nu va limitati la “Carrie”, la “The Cell” si la cateva filme pe care intamplator le-ati vazut si care purtau pecetea “dupa un roman de Stephen King”. Romanele lui va pot oferi fie o cursa cognitiva nebuneasca printre meandrele intunecate ale mintii omenesti, fie o aventura in lumi fantastice, nici cu visul nevisate de cei mai multi dintre noi (cum e seria “The Dark Tower“ ), dar in orice caz, nu va pot lasa indiferenti. Incercati !
8 comentarii:
As vrea sa adaug "The Shining". Dar nu romanul, pentru ca spre rusinea mea nu am ajuns sa il citesc, ci filmul.
Unul dintre cele mai reusite roluri ale lui Jack Nicholson, probabil al doilea dupa cel din "Zbor deasupra unui cuib de cuci".
Actiunea (daca poate fi numita actiune) cartii/filmului urmareste dezvoltarea personajului interpretat de Nicholson, de la individul calm, in cautare de liniste si relaxare, pana la arhetipul psihopatului.
Nu stiu voi ce credeti, dar eu cand aud cuvantul psihopat ma gandesc fara sa vreau la imaginea posterului filmului, cu fata lui Jack Nicholson "luminata" de un ranjet imens, prinsa in cadrul usii... si la sunetele unui topor izbit cu putere in lemn...
Brrr... cartea o fi la fel de infricosatoare?
Mai, uite ca aici avem o dilema comuna. Vroiam sa scriu despre the Shinning, dar mi-e frica sa citesc cartea, ca filmul este atata de..., cum sa ii spun, monumental, Jack e monumental, ca nu stiu, parca nu imi vine sa o citesc, nu cumva sa am vreao dezamagire, sa fie cartea mai buna, sau filmul mai bun, ufff...
asa mi s-a intamplat si la Green Mile. Am vazut filmul. Mi-e groaza sa citesc cartea. Filmul m-a tinut la 3 dimineata lipita de ecran, dormind pe jumatate si in acelasi timp treaza complet, pentru ca pur si simplu nu ii puteam da "stop". Si iar mi-e frica: o fi mai buna cartea? O fi mai slaba?
Cert e ca trebuie sa ai curaj zic eu, si sa il citesti pe King, si sa vezi unele dintre ecranizarile romanelor lui...
Care citeste primul The Shinning da de stire! :)
O sa ma apuc curand sa scriu o serie de articole despre carte vs filmul aferent, sunt multe de spus pe aceasta tema.
De acord!
Cu cine o citeste primul da de stire. Si cu ce ai spus despre curaj... Si multa pregatire psihica inainte - inca nu am avut curajul sa citesc sau sa vad Rose Red, de care am auzit multe lucruri bune...
Cat despre The Green Mile... cred ca l-am vazut de cel putin 3 ori si nu m-am putut dezlipi de ecran niciodata.
O idee foarte buna cu film vs carte, dar recomand sa tratezi pe rand cate un/o film/carte, pentru ca altfel se poate ajunge la dezbateri interminabile...
De genul: si Solaris a fost facut film dupa carte, ba chiar doua filme (primul parca de Tarkovsky, sper sa nu ma insel, al doilea de americani), Pe aripile Vantului se incadreaza si el in aceeasi categorie, si multe, multe altele...
Ia cate una pe rand, si cred ca vor fi multe de povestit :)
Pai numai pe rand le pot aborda, ca asa cum ziceam, e mult de spus si despre cartea respectiva, si despre filmul aferent!
Nu pot scrie in acelasi articol despre "Pe aripile vantului" carte vs. film si si despre "Zbor deasupra unui cuib de cuci", ar fi o blasfemie! :))
Imi pun ideile in ordine si ii dau bice! Vreo idee cu ce sa incep? Eu am atat de multe variante, ca daca incep cu una, mi-e sa nu se supere celelalte... Da-mi tu subiectul daca vrei, daca nu am vazut filmul / citit cartea, ma pun la punct (desi slabe sanse sa nu o fi facut-o deja) si vedem ce iese!
Ce zici?
Am vazut eu Rose Red. Toate cele 4 parti din miniserie. Si toate au fost la fel de creepy. Nu stiu cartea cum e caci nu am ajuns sa citesc King pana acum deloc. Dar miniseria merita vazuta.
Dei, sa aduci si tu ceva de King my way cand ne vedem. Ce vrei tu. chiar sunt curioasa acum. :)
Rav: se face, iti aduc misery si dolores claiborne.
Misery e un fel de Hard Candy ca si atmosfera (deci clar o sa iti placa) :)
Frateeeeee, e tare cartea.
Deci pe bune. Dupa primele 100 de pagini pot spune cu mana pe inima ca este mult mai buna decat filmul.
Bine, pentru simplul motiv ca nenea Stephen scrie exact pe gustul meu. Nu ma refer la faptul ca scrie horror/thriller sau whatever, ci pur si simplu pentru ca insereaza in text fragmente din gandurile personajelor. Pardon. Textul este, in mare parte, fragmente din mintile lor.
Si normal, un film NU are cum sa surprinda ce e in mintile personajelor asa cum poate sa surprinda o descriere literara.
Nu stiu cum or fi celelalte carti, Shining este prima pe care o citesc, dar daca nenea scrie la fel de captivant si in celelalte opere, devine un "must have" din biblioteca mea.
Revin dupa ce termin de citit :)
As vrea sa recomand si eu ceva dark. Un film, nu o carte. Se numeste Jacob's Ladder de Adrian Lyne (http://www.imdb.com/title/tt0099871/). Sunt curios cum o sa vi se para.
Trimiteți un comentariu